Meteorologii au avertizat că de vineri până duminică vor fi temperaturi de până la 39 de grade și indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 al disconfortului termic în sudul și sud-estul țării,, iar de duminică instabilitatea atmosferică se va accentua în vest, centru și nord.
„În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în regiunile sudice și sud-estice vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 al disconfortului termic. Se vor înregistra frecvent valori de 36 – 38 de grade și, izolat, în după-amiaza zilei de sâmbătă, chiar 39 de grade”, potrivit informării transmise joi de Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii au precizat că instabilitatea atmosferică se va accentua duminică, în vestul, centrul și nordul țării.